Skip to content
CINE

Egon Tiedemann

În 1953, tânărul Egon lucrează ca polițist; el crede în puterea binelui. Ceea ce-i lipsește în pespicacitate, compensează prin diligență. Le iubește mai presus de orice pe fiica sa talentată, Claudia, și soția lui, Doris. Egon nu a prevăzut ce avea să se întâmple când Doris a început să fie tot mai interesată de noul lor locatar, Agnes Nielsen.

Treizeci de ani mai târziu, Egon este aproape de pensionare. El locuiește singur încă de când soția lui l-a părăsit și nu era nimic de menționat în ceea ce privea munca sa: adeseori își îneacă amarul în băutură. Egon este în al nouălea cer când Claudia este numită director al centralei nucleare, deși aceasta are puțin timp pentru bătrânul ei tată. Nepoata sa, Regina, are de asemenea puțin de-a face cu el.

Primele investigații

În 1953, cadavrele a doi băieți sunt descoperite pe șantierul de construcție al centralei nucleare din Winden. Ei au ochii arși și poartă niște haine futuriste ciudate. Egon investighează cazul alături de șeful său, Daniel Kahnwald. Care este povestea bănuților din jurul gâturilor lor, datați cu anul 1986?

Atunci când tânărul Helge Doppler dispare la scurt timp după aceasta, Egon devine suspicios: Un bărbat neobișnuit întrebase recent de Helge la centrală. Egon reușește să îl aresteze pe bărbatul mânjit de sânge, în pădure, în apropierea peșterei. Este vorba de Ulrich Nielsen, care venise din anul 2019.

Egon și Ulrich

Ulrich se poartă ca și cum l-ar cunoaște pe Egon de mult timp. De fapt, 33 de ani mai târziu – sau mai devreme din perspectiva lui Ulrich – cei doi avuseseră o relație tensionată. În 1986, Egon stă cu ochii pe rebelul Ulrich. Acesta crede că adolescentul este satanist pentru că ascultă muzică metal și suspectează că Ulrich este responsabil pentru moartea unei turme de oi, din apropierea Winden-ului.

În schimb, Ulrich îl hărțuiește pe Egon pentru probleme sale cu alcoolul și îl disprețuiește pentru că eșuase să-l găsească pe fratele său, Mads. Polițistul o crede numaidecât pe Hannah Kahnwald atunci când aceasta îi spune că Ulrich o violase pe prietena lui, Katharina. Egon îl arestează pe adolescent, dar este forțat să-l elibereze atunci când Katharina respinge ferm acuzațiile.

Cazul Mads Nielsen

Egon Tiedemann este implicat activ în investigația lui Mads Nielsen. În noaptea în care Mads dispare, Helge Doppler lucrase până la ora 6 ca paznic la centrala nucleară. Egon vrea să-l investigheze, dar când ajunge la centrală, Helge trebuie să patruleze. Bărbații convin asupra unui moment în care să se întâlnească la secția de poliție.

Atunci când Helge menționează că mersese acasă pe un traseu mai lung, pe drumul național, după tura sa de noapte, Egon ezită și notează în agenda sa: „De ce nu pe drumul din pădure?” dar Helge nu mai apare niciodată pentru a răspunde altor întrebări.

Ani mai târziu, Ulrich Nielsen descoperă notițele lui Egon în arhivele poliției. Acestea îl îndrumă către Helge.

Spoiler alert
Spoiler

Sezon 2 : Episod 2

Un interes renăscut

În momentul ieșirii la pensie, Egon Tiedeman primește o veste șocantă: Are cancer și este deja răspândit (în organism). Cu toate acestea – sau poate în consecință – interesul lui Egon pentru muncă este restaurat. Nu poate să nu se gândească la dispariția lui Mad Nielsen și îi face o vizită lui Helge Doppler. Îl întreabă pe Helge de ce nu mersese prin pădure în ziua aceea, dar nu primește un răspuns clar.

Egon își adduce aminte de asemenea de cazul din 1953 și verifică ce s-a întâmplat cu fostul suspect. Așa cum iese la iveală, Ulrich Nielsen încă locuiește în clinica de psihiatrie.

Spoiler alert
Spoiler

Sezon 2 : Episod 5

Ulrich și Egon, Actul 3

Începe următoarea rundă de relații răvășite: Prima data când Egon îl vizitează pe Ulrich, care acum are vârsta de 80 de ani, cel din urmă își dezvăluie adevărata identitate și prezice moartea iminentă a fostului polițist. La cea de-a doua sa vizită, Egon îi arată lui Ulrich o fotografie cu Mikkel, tânărul băiat confuz care își făcuse apariția în Winden cu șase-șapte luni în urmă. Ulrich este împreună el, atunci când îl vede pe fiul lui.

Egon crede acum în călătoria în timp. Vizita îl determină pe Ulrich să evadeze din instituție și să-l găsească pe Mikkel. Cu toate acestea, Egon se asigură că este repede capturat din nou. Ulrich îl amenință pe bărbat, data viitoare când se întâlnesc.

Spoiler alert
Spoiler

Sezon 2 : Episod 7

O răsturnare tragică

Atunci când Claudia Tiedemann călătorește pentru prima dată în viitor, află din ziare de moartea tatălui său. El fusese descoperit mort în apartamentul lui, pe 27 iunie. Deși are un contact minim cu tatăl ei, vestea o supără. Înapoi în 1987, ea încearcă să îl convingă pe Egon să se mute imediat cu ea.

După prima ședintă de chimioterapie a lui Egon, ei conduc împreună spre casa lui. Tatăl și fiica încep să se certe pentru că Egon vrea ca poliția să cerceteze peșterea din Winden. Claudia vede asta ca pe o amenințare asupra cercetării sale în privința particulei lui Dumnezeu și încearcă să-l oprească să dea acel telefon. Se ajunge la o luptă, iar Egon cade rău, lovindu-și capul și murind la scurt timp după.